Miercuri, 08. Octombrie 2008 Ora 20:19.
De când eram micuţ, copil îmi place jocul
Şi m-atrăgea nespus de mult, jocul cu focul.
Dar vă mărturisesc, că tata grozav m-a chelfănit,
Când a văzut c-am pus mânuţa pe chibrit.
Iar după chelfăneală mi-a dat şi o povaţă:
"Ascultă, măi băiete, să ştii că-n astă viaţă,
A face o greşeală e totuşi, omeneşte,
Dar orişice greşeală, în viaţă se plăteşte.
Bătaia ce ţi-am dat-o, n-am dat-o, zău, cu ură
Ti-am dat-o cu iubire, să-ţi fie învăţătură.
Cu cât greşeşti mai mult, păşind în drumul tău,
Cu-atâta o să-ţi fie, tot ţie, în viaţă greu"!.
De-atunci am luat aminte. Nu mă mai joc cu focul,
Dar in oţelărie, la muncă îmi am locul.
Şi nu mai pun în veci, zău, mâna pe chibrit
Căci trec pe lângă mine, tone de oţel topit
........................................................
Dar vă întreb acum: Cum pot să stau în loc,
Fără activitate, deci, practic, fără joc ?...
Şi iarăşi vă întreb, cum ar putea să fie
Un joc, fără prieteni şi fără jucărie ?...
De-aceea toată viaţa am căutat de zor
Pentru micuţul băţ, un înlocuitor.
Bătând în lung şi-n lat şi marea şi pământul,
Aici, tot printre oameni am regăsit CUVÂNTUL.
Şi-am vrut să văd: Cam ce-ar putea să fie,
Dacă dacă din el voi face o altă jucărie.
Deci am luat cuvinte... şi le-am alăturat ...
Am intuit dezastrul şi m-am cutremurat.
Căci dacă-ai pus cuvântul unde nu-i este locul,
Devine, deodată, mai arzător ca focul.
În urma focului rămîne cenuşă sau arsură,
Dar după un cuvânt greşit, rămâne ură.
Cenuşa poţi s-o mături şi s-o arunci în vânt,
Dar ce-i poţi face urii iscate din cuvânt ?...
Nimic... Nici chiar iertarea venită mai târziu
Nu poate şterge totul ... dar, după câte ştiu,
Cuvîntul nu e numai pericol sau durere.
El poate fi şi leagăn ... şi scut ... şi mângâiere ...
De-aceea dragi prieteni vă dau şi eu povaţă:
Aşa cum tatăl meu pe mine mă învaţă
Să nu mă joc cu focul, cât sunt pe-acest pământ,
La fel vă spun şi eu: Atentie la CUVÂNT !...
Nu aruncaţi cu vorbe, pentru nimic în lume!...
În rest ... Doar sănătate şi toate cele bune !...
|